Antreprenoriat Sustenabil Tehnologie

2Performant – anunță intenția de listare la Bursă

Pinterest LinkedIn Tumblr

2Performant, companie românească de tehnologie, anunță intenția de listare pe piața AeRo a Bursei de Valori București în a doua jumătate a anului 2020. 

Compania are un potențial ridicat de creștere, fiind direct conectată la dezvoltarea comerțului online și la evoluția marketingului digital. Pentru aceste industrii, 2Performant a generat de-a lungul timpului peste 5 milioane de tranzacții online în valoare de peste 205 milioane de euro. 

Intermediarul cu care 2Performant colaborează în vederea listării la BVB este Goldring, unul dintre cei mai activi brokeri pe piața românească de capital.

Cu o activitate de 12 ani pe piață, 2Performant dezvoltă și operează propria platformă integrată de marketing afiliat și influencer marketing, prin intermediul căreia business-urile pot colabora de la distanță cu parteneri, afiliați și influenceri.

2Performant este sinonim cu afilierea în România, compania fiind prima care a introdus pe piața din țara noastră marketingul afiliat, în 2009 (la acea vreme business-ul se numea 2Parale). Lider al acestei piețe, 2Performant este totodată, conform datelor companiei, și cel mai mare generator local de trafic pentru comerțul online din România, aducând lunar peste 5 milioane de clickuri pentru clienții din portofoliu. De la business-ul care în 2009 câștiga o competiție pentru start-up-uri, 2Performant a crescut în toți acești ani de activitate de peste 300 de ori din punct de vedere al cifrei de afaceri.

În 2019, 2Performant a înregistrat o cifră de afaceri de 3,2 milioane de euro, în creștere cu 20% față de 2018 și a continuat accelerat și în prima jumătate a lui 2020 pe fondul dezvoltării eCommerce-ului din perioada pandemiei și al mutării obiceiurilor de cumpărare preponderent în online.

Totodată, compania a făcut de-a lungul anilor investiții importante în propria tehnologie pentru marketing afiliat și influencer marketing și a ridicat mai multe runde de finanțări, trecând prin toate etapele de dezvoltare ale unei companii de tehnologie, care acum se pregătește pentru listarea la Bursă.

Fondată în 2008 de Radu Spineanu, compania a devenit societate pe acțiuni din 2015 și tot de atunci este și auditată. La începutul acestei luni, acționarii 2Performant au aprobat în unanimitate listarea companiei pe piața AeRo a BVB. Business-ul 2Performant este în prezent condus de Dorin Boerescu (CEO), Irina Dumitrașcu (CTO), Bogdan Aron (CFO) și are un board consultativ format din Sergiu Neguț (investitor și co-fondator Fintech OS), Vladimir Oane (antreprenor și co-fondator Deepstash) și Matei Pavel (antreprenor, investitor și co-fondator T-Me Studios).

Dorin Boerescu, Dorin Boerescu, CEO 2Performant

„Marketingul afiliat este marketingul viitorului. Iar creșterile colosale pe care comerțul online le înregistrează în aceste zile ne confirmă că am intuit bine potențialul acestui domeniu atunci când l-am adus pentru prima oară pe piața din România.

El va crește odată cu eCommerce-ul, care la nivel global înregistrează în acest moment un salt cu șase ani în viitor și este estimat că va continua să crească, în condițiile în care peste 70% dintre americani și europeni cumpără online, iar România și CEE, fiind în urma țărilor din Vest, prezintă un potențial de creștere anuală de 20-30% pentru următorii ani. Compania 2Performant a investit din timp în tehnologia proprie, dezvoltată și operată de echipa noastră de developeri, tocmai pentru a ține pasul cu aceste creșteri importante.

Până acum am făcut o investiție de peste 1 milion euro în propria tehnologie și vom continua să investim în ea și, în special, în îmbunătăţirea experienţei de utilizare, în contextul unor oportunităţi locale și regionale mai mari ca niciodată”, spune Dorin Boerescu, CEO 2Performant.

La rândul său, Bogdan Aron, CFO și Partener 2Performant spune că listarea tehnică la BVB face parte din obiectivele companiei de a continua dezvoltarea companiei și de a capta cât mai mult din creșterea comerțului online.

„În ultimii ani compania 2Performant a făcut pași importanți în direcția listării la Bursă. Au existat multiple runde de finanțare care au permis investiții importante în dezvoltarea propriei tehnologii, am fost una dintre companiile câștigătoare ale primei ediţii „Made in Romania”, program al Bursei de Valori Bucureşti, o experiență extraordinară pentru noi și totodată primul contact pe care l-am avut cu piața de capital.

Prin listarea tehnică la BVB vrem să continuăm politica de consolidare și dezvoltare a business-ului prin investiții în vânzări, marketing și suport, mai ales în noul context de creștere accelerată a eCommerce-ului, dar și să obținem o recunoaștere a valorii noastre pe piață.”

Bogdan Aron, CFO și Partener 2Performant

În 2017 2Performant a fost una dintre companiile finaliste la prima ediţie „Made in Romania”, un program al Bursei de Valori Bucureşti prin care sunt susținute companii considerate a avea un important potențial de creștere și contribuție la economia românească.

„Într-un an cu mari provocări pentru companii, iată o nouă listare la BVB, dintr-un sector mult așteptat de noua generație de investitori și o nouă oportunitate pentru aceștia de a-și diversifica plasamentele! Ne bucurăm ori de câte ori un nou sector important pentru economia românească ajunge reprezentat la bursă și mai ales atunci când emitentul este un jucător dinamic, inovativ, orientat spre oportunități și dezvoltare. 2Performant este unul dintre aceștia, iar listarea sa înseamnă un plus sinergetic pe termen lung pentru toți stakeholderii. Suntem încântați, deci, să introducem 2Performant pe ringul BVB și așteptăm cu interes să vedem evoluția lor ulterioară, despre care credem că va fi la fel de dinamică și antrenantă. Mai mult, dincolo de avantajele și oportunitățile pe care listarea le deschide pentru 2Performant, avem încredere că acest pas va fi un semnal extraordinar și bine recepționat de către industrie, inaugurând un nou capitol pentru companiile de tehnologie la bursă”, spune Virgil Zahan, CEO Goldring.

De-a lungul istoriei companiei, 2Performant a beneficiat de mai multe runde de finanțare care au susținut creșterea business-ului și dezvoltarea propriei tehnologii. Compania a fost înființată în 2009, sub numele de 2Parale, în urma unei finanțări de tip seed de 15.000 de euro câștigate în cadrul unei competiții pentru start-up-uri, un început care avea să deschidă drumul unui model de business solid și cu un imens potențial de creștere. În același an, Dorin Boerescu se alătură companiei și cumpără 80% din business alături de un business angel în urma unei investiții de 50.000 de euro, urmând ca 2011 să aducă intrarea pe piața din Bulgaria. Au urmat apoi alte runde de finanțare – 230.000 de euro în 2012 și 205.000 de euro în 2014. O nouă investiție de 250.000 de euro în 2015 și o creștere constantă a cifrei de afaceri până la 1,75 milioane de euro au făcut posibile lansarea 2Performant.com și migrarea în anul următor către o nouă soluție tehnică performantă, dar și consolidarea poziției de lider al pieței de marketing afiliat din România. În 2018 compania realizează o investiție de 250.000 de euro din fonduri proprii și lansează propria platformă de influencer marketing, gândită și implementată ca un serviciu de management digital al campaniilor de influencer și de content marketing. Cu o viziune de uberizare a marketingului, compania 2Performant este constant preocupată de dezvoltarea infrastructurii tehnologice și creșterea comunității de utilizatori, asumându-și atât rolul de facilitator, prin platforma self-service automatizată și transparentă, cât și pe cel de consultant, prin programele și workshop-urile speciale de marketing afiliat.

2Performant

2Performant este o companie românească de tehnologie ce dezvoltă și operează 2Performant.com – platformă integrată de marketing afiliat și influencer marketing.

Prin această platformă business-urile pot apela la parteneri, afiliați și influenceri, cu care pot lucra prin cele 2 modele de colaborare disponibile în acest moment: marketing afiliat și influencer marketing. Conform datelor companiei, 2Performant este cea mai mare sursă locală de trafic pentru magazinele online din România, aducând lunar peste 5 milioane de clickuri pentru clienții din portofoliu.

Cu o activitate de 12 ani, compania este cea care a lansat în România prima rețea de marketing afiliat sub denumirea 2Parale.ro. Trei ani mai târziu a urmat intrarea în piața din Bulgaria. În 2016 platforma și operațiunile migrează pe 2Performant.com, o nouă soluție tehnică și un mod nou de operare care pun accentul pe self-service și prepay ca soluție de plată. Compania a investit pană acum peste 1 milion de euro în tehnologie pentru creșterea performanțelor, eficientizarea proceselor, lansarea unei platforme de influencer marketing, ușurarea și îmbunătățirea experienței de utilizare (UX & UI).

Cu o viziune unică despre uberizarea marketingului bazată pe performanță și transparență, 2Performant a reușit în acești ani de activitate să intermedieze prin platforma de marketing afiliat vânzări în valoare de peste 200 de milioane de euro, prin aproape 400 de milioane de clickuri, pentru peste 600 de jucători din eCommerce din România și din regiune, din peste 30 de industrii. Compania se implică activ în zona de educație și este unul dintre inițiatorii proiectului AjutorSpitale.

Comments are closed.