Sport

Melinda Geiger – Interul dreapta al României

Pinterest LinkedIn Tumblr

Baia Mare a oferit naționalei de handbal a României multe nume mari de-a lungul timpului. Unul din ele este Melinda Ana-Maria Geiger. Ea este cea care a adus mereu un plus valoare echipei prin aportul său de joc, obținându-se astfel victorii importante contra multor adversari din elita handbalului mondial. La echipele de club a fost câștigătoare a Ligii Naționale de Junioare II(2001), câștigătoare a Cupei României(2013, 2014), campioană și vice-campioană Națională(2013, 2014). Cu echipa națională a obținut locul 2 la Cupa Mondială(2006), câștigătoare a Cupei Mondiale(2010), Campionatul European-bronz(2010), Campionatul Mondial-bronz(2015).

Aventura mea în handbal a început pe terenul de bitum al unei scoli din Baia Mare alături de o stimabilă doamnă căreia îi mulțumesc și în ziua de azi pentru tot ce m-a învățat, dar mai ales pentru oportunitatea acordată.

La vârsta de 12 ani, doamna Iuliana Lică, ne-a întrebat ce sport am dori să învățam la ora de educație fizică: baschet sau handbal! La momentul respectiv nu știam ce înseamnă acel sport: handbal, nu știam nimic; până și numele mi se părea că sună ciudat. Mă gândeam: – Oare este un fel de fotbal cu mâna? :))

Eram intrigată și de acea am strigat: Handbal!

Acea decizie mi-a schimbat cursul vieții.

Ai jucat la HCM Baia Mare, OltChim Râmnicu-Vâlcea, Thuringer HC(Germania), Brest Bretagne Handball(Franța), Siofok KC(Ungaria).

– Unde te-ai simțit cel mai bine?

Cele mai frumoase momente le-am petrecut la Baia Mare însă și cele mai dureroase. A fost un Roller Coaster plin de emoții, împliniri dar și nervi plini de dezamăgire.

E dureros să știi că mai mult de jumătate din viața sportivă ți-ai petrecut-o la clubul din orașul tău natal iar conducătorii din vremea respectivă nu au știut să își aprecieze valorile. Nu e vorba doar de mine, ci de majoritatea româncelor care au trecut prin Baia Mare la momentul respectiv.

Însă încerc să îmi amintesc cu drag de momentele frumose pentru că în final, asta e tot ce contează.

Îmi amintesc multe finaluri de meci intense de la echipa națională, dar unul dintre ele este cel de la EURO 2010 din Danemarca. Ați reușit o victorie mare în acea zi, obținând medalia de bronz, chiar în fața danezelor. După o minge trimisă de tine în bară, finalul devenea din ce în ce mai sufocant, diferența fiind doar de 1 gol!

– Povestește-ne cum s-a trăit din teren acel meci, acea victorie!

Acel meci va rămâne în memorie datorită combativității de care echipa a dat dovadă.

A fost un joc cu o mare încărcătură emoțională și cu o apărare extrem de agresivă de ambele părți (scorul final fiind 16-15). Cel mai mult îmi amintesc lupta interioară de a nu lăsa danezele să ne domine psihic: aveau totuși un atu important: publicul!

Victoria a fost de două ori mai dulce 🙂

Cum se simte din teren un meci împotriva Norvegiei, Danemarcei sau a Suediei?

Pentru mine fiecare meci e la fel de valoros. Nu contează că joc împotriva Norvegiei sau împotriva altei echipe mai slab cotată, orice echipă e capabilă să producă o surpriză. E important să nu subestimezi niciun adversar.

Cum a fost colaborarea cu antrenorii echipelor la care ai evoluat?

Am avut posibilitatea să colaborez cu mulți antrenori de-a lungul carierei. Nu doresc să-i amintesc pe cei cu care am avut experiențe mai neplăcute însă sunt recunoscătoare tuturor celor care m-au ajutat să realizez performanțele notabile și anume: Tomas Ryde, Martin Ambros dar și Costică Buceschi.

Meciul de referință din cariera ta?

Aici ar intra mai multe meciuri dar am să mă rezum la unul singur și anume meciul împotriva Norvegiei de la Campionatul European din Franța 2018 unde practic ne-a ieșit tot ce ne-am propus in teren. Este cel mai frumos moment pentru mine deoarece am jucat handbalul cu zâmbetul pe buze.

În momentul respectiv simțeam că nimeni nu ne poate opri.

 În sportul de performanță accidentările au un rol crucial. Ai avut momente dificile, în care accidentările te-au pus în situația de a alege să te oprești?

În ziua de azi accidentările sunt tot mai dese, din cauza durității sportului. Un sportiv de performanță își asumă aceste riscuri știind că accidentările fac parte din viața lui. Am avut parte de 2 accidentări mai grave și anume o ruptură de ligamente în 2014 într-un meci amical împotriva celor de la Rostov-Don.
Puțină lume știe că în ziua respectivă am fost cu moralul la pământ deoarece bunicul meu s-a stins din viață. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Atunci am realizat că multe lucruri sunt mai importante decât sportul în sine. Acea experiență mi-a schimbat modul de gândire, am început să apreciez mai mult oamenii din jurul meu, prietenii și familia. A doua accidentare a fost o ruptură de menisc la același genunchi, doi ani mai târziu într-un meci din Championship League.


Dacă ar fi să fac o retrospectivă la cele două accidentări, aș spune că într-adevăr viața de sportiv se schimbă. Devii mai atent în mișcări, ai nevoie de mai multă încălzire înaintea antrenamentelor/meciurilor. Te antrenezi mai mult la sala de forță pentru întărirea mușchilor si pentru a preveni alte neplăceri.

La care club ți-ai dorit să joci în cariera ta? De ce ai fi ales acel campionat?

Dacă aș avea posibilitatea să schimb un pas din cariera mea ar fi acela de a alege Gyor-ul în detrimentul Oltchimului.
La momentul respectiv, echipa din Baia Mare, se lupta să supraviețuiască, aveam restanțe salariale de 3 luni iar contractul meu se termina în vară.
Ambele echipe îmi făcuseră oferte contractuale însă doar Oltchim era dispusă să plătească 50.000 euro pentru a rupe contractul cu Baia Mare înainte de termen. Am ales cu inima. Prin aceasta modalitate clubul a avut posibilitatea să plătească restanțele și probabil unele datorii.

Uitandu-mă în urmă, acesta a fost un moment de cumpănă în cariera mea.

Planuri de antrenoriat în viitor?

Multă lume m-a întrebat același lucru însă doresc să mă axez pe altceva, sport am facut 20 de ani 🙂

E momentul să întorc pagina și să mă îndrept spre alte orizonturi.

Comments are closed.